Situația cu care se confruntă Cipru este una nemaiîntâlnită în rândul statelor europene. Retragerile din bancomate au fost limitate inițial la suma maximă de 260 de euro, însă aceasta a fost redusă la 100 de euro, din motiv că cetățenii ciprioți au încercat să scoată cât mai mulți ani pe fondul amenințării taxării depozitelor.
“Stocurile supermarketurilor sunt suficiente pentru încă două sau trei zile. Dacă nu se ajunge la o soluţie curând, iar băncile rămân închise la începutul săptămânii următoare, atunci vor fi probleme”, a declarat preşedintele Asociaţiei Supermarketurilor din Cipru, Andreas Hadjiadamou.
“Pericolul de a avea rafturi goale în supermarketuri este vizibil, având în vedere că furnizorii nu vor renunţa la decizia lor şi nu ne vor ajuta în acestă situaţie nouă pentru Cipru”, a adăugat Hadjiadamou.
După anunțurile făcute săptămâna trecută, băncile din Cipru urmează să își reia activitatea de marți, întrucât ziua de astăzi este declarată ca fiind zi de sărbătoare publică.
Politicienii încearcă să găsească variante cât mai favorabile pentru țară, însă Banca Centrală Europeană a avertizat că dacă nu se găsi o cale de soluționare a problemelor, accesul instituțiilor de credit cipriote la mecanismul de lichidare de urgență va fi oprit.