ClujAzi

Fii informat!

Elevii de 10 la Bac au primit diplome de onoare din partea Prefecturii Cluj

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, s-a întâlnit miercuri, 13 iulie 2016, la sediul Palatului Administrativ Cluj, cu cei doi elevi care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat – sesiunea iulie 2016.

“Pentru efortul şi seriozitatea în pregătirea şcolară care au condus la obţinerea unei performanţe deosebite, media 10 la sesiunea de Bacalaureat, iulie 2016”, Raul-Bogdan Oltean, absolvent al Colegiului Naţional “George Bariţiu” şi Radu Cristian Andreescu, absolvent al Liceului Teoretic “Onisifor Ghibu”, au primit din partea prefectului Gheorghe Ioan Vuşcan DIPLOMA DE ONOARE a Instituţiei Prefectului-judeţul Cluj.

„I-am sunat şi i-am felicitat încă de ieri pe cei doi elevi şi am dorit să îi cunosc personal. Instituţia Prefectului – judeţul Cluj este o instituţie care, din păcate, nu poate premia material excelenţa în educaţie, însă conform tradiţiei, am oferit din suflet câte o Diplomă de Onoare celor doi elevi eminenţi, ca o recunoaştere a efortului şi seriozităţii în pregătirea lor şcolară. Radu şi Raul sunt două exemple de urmat şi pentru alţi elevi din Cluj şi din ţară, ei demonstrând că, prin muncă asiduă, poţi avea rezultate care constituie baza pe care se clădeşte viitorul lor. Îi felicit pe cei doi că au decis să studieze la universităţi din Cluj-Napoca!” a spus prefectul Vuşcan.

La întâlnire au fost prezente doamnele director ale celor două unităţi de învăţământ de unede provin elevii, prof. dr. Alina Bărăian, respectiv prof. Monica Bereş.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *