ClujAzi

Fii informat!

Emil Boc, despre eliberarea lui Apostu: „A fost o decizie firească” [Video]

Primarul Emil Boc este de părere că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, de eliberare a fostului edil Sorin Apostu, este una firească

„În mod normal, regula desfășurării unui proces este în stare de libertate și excepția este privarea de libertate. Prin urmare, privarea de libertate a avut loc pe o operioade de timp de 11 luni, așa încât e firesc ca acum desfășurarea procesului să fie efectuată în stare de libertate, și așa cum am mai spus, orice persoană, inclusiv fostul primar al Clujului, beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a unei sentințe judecătorești de condamnare”, a spus, astăzi, Emil Boc.

De cealaltă parte, consilierii locali ai Uniunii Social Liberale „constată cu regret maniera populistă și discreționară cu care Primăria Cluj-Napoca și consilierii locali ai PDL doresc să administreze comunitatea, întorcându-se în epoca primarului Apostu”.

„Consilierii locali ai PDL Cluj au moștenit din epoca Apostu, aroganța și lipsa de responsabilitate față de comunitate, tratând ședințele consiliului local într-o manieră dictatorială”, se arată într-un comunicat de presă al social-democraților.