ClujAzi

Fii informat!

Emilian Pavel: Toți tinerii români ar putea obține aptitudini în IT printr-un program al Comisiei Europene

IT-ul reprezintă la ora actuală o atracție deosebită la nivelul Clujului, atât pentru administrația locală, cât și pentru investitorii străini aflați în căutarea de minți inteligente dar și pentru tinerii care își caută un loc de muncă plătit bine, care le oferă posibilitatea să schimbe Lumea în bine. Mii de absolvenți de liceu și facultate participă la târguri de profil de pe piața forței de muncă, însă cu toții spun că cel mai greu e să intri în domeniu deoarece chiar dacă posedă cunoștințele cerute, nu au o diplomă în domeniul digital care să le confirme angajatorilor nivelul lor.

Comisia Europeană a lansat de curând, ideea unui program de dezvoltare a competențelor de bază (scris, citit, calcul și abilități digitale), intitulat „Garanția de abilități” (Skills Guarantee). Unul dintre deputații europeni care lucrează la demararea acestui program este chiar un român, bihoreanul Emilian Pavel, membru al grupului Socialiștilor și Democraților.

„Susțin această inițiativă și am convingerea că ea se va dovedi extrem de utilă și în România. În prezent, mă număr printre deputații care lucrează la acest dosar în Parlamentul European și cred că el trebuie cunoscut și în țară. Inițiativa Comisiei Europene a pornit de la o realitate cruntă: aproximativ 70 de milioane de europeni – adică aproape toată populația Franței, nu dețin în acest moment noțiuni elementare de scris, citit sau calculat. Despre abilitățile digitale nici nu are rost să vorbim în acest caz… Acești oameni așadar, o populație imensă, se află într-un risc permanent de șomaj, chiar dacă au în prezent un loc de muncă, cât și de sărăcie și excluziune, iar eu cred că ei trebuie sprijiniți cât mai urgent!

În esență, dosarul la care lucrez în acest moment la Bruxelles își propune susținerea Statelor Membre în stabilirea strategiilor naționale pentru dezvoltarea competențelor de scris, citit, calcul dar și competențe digitale, destinate persoanelor de peste 25 de ani – neincluse așadar în Garanția pentru tineret. Acest program își dorește și sprijinirea persoanelor care doresc să își finalizeze studiile liceale. Procesul, care se va afla în competența exclusivă a Statelor Membre – cu susținerea UE, constă în trei etape: evaluarea competențelor existente, stabilirea unei oferte de educație/formare concepută pentru persoana respectiva și, în final, validarea și recunoașterea competențelor câștigate.

Referitor la acest program, așteptăm cât de curând discutarea lui și în cadrul Consiliului European, la nivel de șefi de stat și de guvern, pentru ca apoi să i se stabilească, de către Comisia Europeană, forma finală, incluzând și sugestiile Parlamentului European. În acest moment, Consiliul European arată din păcate, mai puțină ambiție decât Comisia în ceea ce privește acest program. Din punctul meu de vedere, aceasta e o greșeală majoră pentru că după o criză economică atât de dureroasă oamenii au nevoie de o garanție în plus, de siguranță și de noi oportunități.

Trebuie să facem tot ce putem pentru a ne asigura că și Statele Membre vor reacționa pozitiv și vor susține inițiativa și aplicarea ei. Ca și raportor al grupului S&D în comisia de ocupare a forței de muncă și afaceri sociale pentru acest dosar, voi urmări îndeaproape evoluția sa și voi avea grijă ca, în forma sa finală, să poată aduce cât mai mult sprijin românilor care au nevoie de el”, declară europarlamentarul Emilian Pavel.

În urmă cu doar câteva zile, acesta a fost prezent la dezbaterea de la Bruxelles a acestui proiect, în cadrul comisiei unde activează, existând unele divergențe de formă. Cel mai probabil până în decembrie se va primi în plenul Parlamentului European o explicație de la Consiliul European cu privire la cum văd ei garantarea acestor aptitudini.

Într-un scurt interviu acordat publicației ClujAzi.ro, Emilian Pavel a subliniat că pentru România IT-ul este unul dintre sectoarele fertile care ar putea fi impulsionate și mai mult prin garantarea aptitudinilor digitale către tineri.

„Până în 2020 vom avea peste 800.000 locuri de muncă care nu vor putea fi ocupate din cauza lipsei unor cunoștințe e bază în domeniul IT, nu neapărat de nivel avansat, de programare, ci mă refer la aptitudini digitale, în primul rând de la nivel începător, până la cele avansate. Domeniul IT poate fi un motor puternic de creștere economică. În 2014 a crescut IT-ul depășind agricultura, reprezentând 4% din PIB; astăzi, la 2 ani de zile, a crescut și mai mult, la 8% din PIB, adică observăm mai mult decât o dublare pentru că și PIB-ul a crescut între timp. Din păcate inteligența și spiritul inovator al românilor sunt contractate pentru proiectele altora. Trebuie să ne promovăm produsele noastre. Avem tineri talentați, dar ei lucrează pentru firme care fac outsourcing, nu au produsele lor. Este important să-i încurajăm să-și facă startup-uri, să-i ajutăm să gândească antreprenorial, chiar de la nivel de gimnaziu și liceu”, mai spune Emilian Pavel.

emilian-pavel-bruxelles

foto: Emilian Pavel la Parlamentul European (Bruxelles) alături de studenți de la Politehnica București – 08.11.2016

Aptitudinile digitale sunt necesare din ce în ce mai mult în orice domeniu profesional, nu neapărat pentru programare.

Importanța aptitudinilor digitale este conștientizată din ce în ce mai mult la nivel european. În perioada 15-23 octombrie 2016 s-a desfășurat proiectul CodeWeek, prin care tinerii au fost încurajați să învețe să codeze la nivel începător și să-și dezvolte abilitățile digitale într-un mod distractiv.

Chiar și liceul al cărui absolvent este Emilian Pavel, Colegiul Național ‘’Emanuil Gojdu’’, a adus peste 1000 de elevi în fața unui calculator timp de o oră pentru ca aceștia să vadă ce înseamnă să programezi.

Eurodeputatul a explicat că sunt multe domenii care pot să fie optimizate cu ajutorul competențelor digitale.

„Am lucrat în urmă cu mai mulți ani cu un birou notarial, unde făceau 20-30 contracte pe zi. I-am ajutat cu crearea unui script care le genera automat acele contracte, în conexiune cu o bază de date. Au ajuns astfel la 1.000 de contracte pe zi, deoarece totul se face acum automat, ei trebuie doar să mai verifice la final informația. Iată cum un domeniu precum cel al notarilor publici poate fi ajutat de noile tehnologii”, a afirmat bihoreanul Emilian Pavel.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *