România a înregistrat în trimestrul al treilea cea mai puternică creştere economică din Uniunea Europeană, de 1,6%, urmată de Letonia, cu 1,2%, în timp ce economia zonei euro a încetinit la o rată de expansiune de numai 0,1%, după ce a ieşit în trimestrul al doilea dintr-o recesiune prelungită.
Astfel, economia zonei euro a crescut cu 0,1% în trimestrul al treilea faţă de perioada aprilie-iunie, dar a scăzut cu 0,4% raportat la perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor prezentate joi de Eurostat.
Produsul Intern Brut al UE a urcat cu 0,2% faţă de trimestrul anterior, în timp ce rata anualizată de creştere economică a fost de 0,1%.
În trimestrul al doilea, creşterea economică a fost de 0,3% în UE şi zona euro, care a ieşit astfel dintr-o perioadă îndelungată de recesiun, de un an şi jumătate, scrie Mediafax.
Cu plus 1,6% faţă de trimestrul al doilea şi o rată de expansiune de 4,1% raportat la trimestrul al treiela din 2012, România a înregistrat pentru trimestrul al treilea cele mai solide rate de creştere economică din UE