În data de 2 aprilie a.c., un echipaj al Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca s-a deplasat cu elicopterul MI-17 din dotare, în municpiul Alba Iulia pentru a executa exerciţii demonstrative în cooperare cu jandarmii şi salvamontiştii din judeţul respectiv, cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
Conform scenariului, mai mulţi salariaţi ai unei instituţii erau nemulţumiţi că nu şi-au mai primti salariile de 3 luni iar conducerea nu face nimic în acest sens. Un reprezentant al conducerii instituţiei a venit la faţa locului pentru a discuta cu protestarii, moment în care din mijlocul acestora a apărut o persoană înarmată şi l-a luat ostatec pe cel sosit la negocieri. S-a solicitat intervenţia jandarmilor care au fost transportaţi şi debarcaţi de către elicopterul din dotarea Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca. Oamenii legii au intervenit pentru a elibera ostatecul, în timp ce piloţii de pe elicopter au asigurat din aer zona de acţiune. De asemenea centrul de comandă al acţiunii a fost tot din aer, acesta aflându-se în elicopterul Unităţii Speciale de Aviaţie Cuj-Napoca.
Cel de-al doilea exerciţiu demonstrativ prezentat audienţei a fost salvarea-evacuarea-transportarea unei victime aflată într-o zonă muntoasă greu accesibilă, fapt ce face ca intervenţia să vină pe calea aerului. Acest exerciţiu a fost executat în comun cu jandarmii şi salvamontiştii din judeţul Alba.
Misiunea constă în cercetarea zonei în care se află victima, acordarea primului ajutor, îmbarcarea, transportul şi debarcarea acesteia la cea mai apropiată unitate medicală.
Pentru această intervenţie, piloţii Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj – Napoca au adus elicopterul cât mai aproape de zona în care se află victima, după care, salvatorii au asigurat-o cu ajutorul echipamentului de salvare, după care victima a fost ridicată la bordul aeronavei împreună cu salvatorii, fiind transportată la cel mai apropiat spital sau echipaj specializat al Ambulanţei sau SMURD. Această intervenţie se execută de la o înălţime de siguranţă atât pentru elicopter cât şi pentru operatorii de căutare-salvare-evacuare.
Aceste exerciţii demonstrative au fost executate cu aeronava MI-17 din dotarea Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj – Napoca, cu echipajul format din pilot comandor Daniel PERSU(comandantul unităţii), pilot locotenent Ilie GIURGIU, mecanic de bord maistru militar Tiberiu MATO şi salvatorii cpt. Florian DOBRE şi plt.Eduard TOTH, ambii din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, în cooperare cu jandarmii şi salvamontiştii din judeţul Alba.
Aviaţia clujeană, prin comandantul Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj – Napoca, comandor Daniel PERSU, urează tuturor jandarmilor români, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române un călduros La Mulţi Ani.