Membrii familiei Aureliei Ion, studenta decedată în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie 2014 în Munții Apuseni, au ajuns luni, pentru prima dată, pe Vârful Petreasa, la peste 1.400 de metri altitudine, în locul în care s-a prăbușit aeronava.
Însoțiți de doi dintre cei trei moți care au ajuns primii la epava avionului și la victimele accidentului, mama, fratele și sora Aureliei Ion au străbătut pe jos câțiva kilometri prin pădurea înzăpezită, până în Dâmbul Bumbului, locul unde a căzut aeronava. Ei s-au recules în foișorul de lemn, un “altar”, amenajat la locul tragediei de localnici în vara anului trecut, unde, alături de crucea pe care sătenii au ridicat-o aici a doua zi după accident, sunt expuse fotografii cu Aura Ion și pilotul Adrian Iovan.
Deocamdată, procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană.