Cinci recitaluri de excepție din cadrul Festivalului Internațional George Enescu vor fi susținute la Sibiu în perioada 10- 22 septembrie 2017.
De pe cele mai importante scene ale lumii, muzicieni celebri vin la Sibiu cu ocazia celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”. Pe lângă București, încă șapte orașe din țară au privilegiul să găzduiască recitaluri extraodinare dedicate muzicii clasice, în cadrul acestui grandios proiect muzical, situat în topul celor mai importante evenimente de gen, la nivel internaţional, după cel de la BBC Proms (Marea Britanie) şi cel de la Lucerna (Elveţia).
La Sibiu sunt programate cinci recitaluri marca „Enescu” în perioada 10-22 septembrie 2017. Muzica lui Wagner, Șostakovici, Prokofiev, Beethoven, Enescu, Mahler sau Haydn va răsuna la Sala Thalia, Biserica Evanghelică și Sala Festiva a Bibliotecii Judetene ASTRA.
L’Arpeggiata- „A band like no other”
Ansamblul L’Arpeggiata va deschide seria concertelor de la Sibiu. Evenimentul va avea loc la Biserica Evanghelică, din Piața Huet, joi, 10 septembrie. Este unul dintre cele mai căutate ansambluri din lume datorită proiectelor-program inedite pe care le realizează. A fost fondat în anul 2000 de Christina Pluhar care este și directorul artistic al grupului. Ea şi-a descoperit, în urma studiilor de chitară clasică la Universitatea din Graz, oraşul său natal, afinitatea profundă pentru muzica baroc şi cea renascentistă. Repertoriul Christinei Pluhar include muzică barocă şi renascentistă pentru lăută, chitară , archlute, teorbă şi harpă, unde excelează în calitate de solist. În 2012, L’Arpeggiata a devenit primul ansamblu de muzică barocă căruia i-a fost acordată rezidenţa artistică la Carnegie Hall.
Alături de Ansamblul L’Arpeggiata, va concerta la Sibiu și celebrul contratenor Philippe Jaroussky, unul dintre interpreţii vocali majori ai lumii muzicale internationale.
Cvartetul DIOTIMA-muzica timpului nostru
Un al doilea ansamblu cameral ce ajunge în premieră la Sibiu este Cvartetul Diotima. Cei patru muzicieni vor susține un recital vineri, 11 septembrie, în sala Festivă a Bibliotecii Județene Astra. Înființat în 1996 de patru tineri laureați ai Conservatorului Național Superior de Muzică din Paris, Quartetul Diotima a devenit unul dintre cele mai cunoscute din lume datorită stilului unic de a aborda atât lucrări ale compozitorilor consacrați precum Bartók, Debussy, Ravel sau Onslow, cât și apropierii față de compozițiile moderne și contemporane. În recitalul de la Sibiu vor cânta și compoziția lui George Enescu – Cvartetul nr. 2 în Sol major, op. 22, nr. 2.
Laureați ai Concursului Enescu, pe scena sălii Thalia
Captivanți și talentați, Victoria Vassilenko și Erzhan Kulibaev au demonstrat că merită un loc pe lista marilor muzicieni ai zilelor noastre, în urma premiilor pe care le-au obținut până acum.
Pianista Victoria Vassilenko a câștigat Premiul I al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei Finale de Pian în care a interpretat Concertul Nr 1. Op. 15 în re minor de Brahms, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu. A susţinut numeroase recitaluri, dar şi concerte, în calitate de solistă alături de orchestre precum Royal Symphony Orchestra of Liverpool, Brussels Chamber Orchestra, Lincolnwood Chamber Orchestra (USA), Classic FM Orchestra și BNR Symphony Orchestra. Este de asemenea câștigătoarea Premiul al II-lea la “James Mottram” International Piano Competition (Manchester, UK). Ea va susține un recital, sâmbătă, 12 septembrie, la sala Thalia.
Violonistul Erzhan Kulibaev este și el laureat al Concursului Internațional George Enescu, 2016 și unul dintre artiștii tineri ai „The Violin Channel”. Concertele sale recente au inclus debuturi solo în prestigioase săli de concerte precum Carnegie Hall’s Stern Auditorium din New York, Mariinsky Theater Concert Hall din Sankt Petersburg, Biserica St. James Piccadilly din Londra, Auditorio Nacional din Madrid, Sony Center for Performing arts în Toronto sau Berlin Konzerthaus, „Opera Bastille” din Paris. Alături de tănărul pianist Iulian Ochescu, acesta va susține un recital pe scena sălii Thalia, vineri 18 septembrie.
Maxim Vengerov-violonistul superstar
Întâlnirea lui Maxim Vengerov cu melomanii din România este cu siguranță unul dintre cele mai așteptate momente din Festivalul Enescu. După concertul de la București, acesta va susține în 22 septembrie un recital și la Sibiu, pe scena sălii Thalia, acompaniat de pianistul Vag Papian.
Maxim Vengerov este unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii, numit adesea cel mai mare interpret la coarde din lumea de astăzi. Câștigător al Premiului Grammy, Maxim Vengerov, se bucură totodată de recunoaștere internațională ca dirijor, fiind și unul dintre cei mai solicitați soliști din întreaga lume a muzicii clasice.
Festivalul Internațional George Enescu se desfășoară în perioada 2-24 septembrie.
În București vor avea loc 75 de concerte, iar alte 12 vor fi organizate în șapte orașe din țară: Sibiu, Iași, Brașov, Cluj, Timișoara, Bacău și Ploiești. La ediția din acest an vor fi prezentate 37 de lucrări compuse de George Enescu, iar două dintre acestea vor fi interpretate în premieră.
Biletele la toate cele 5 concerte programate la Sibiu pot fi achiziționate de pe site-ul eventim.ro și din magazinele partenere Diverta și Librăriile Humanitas.