ClujAzi

Fii informat!

Festivalul Untold transformă oraşul într-un tărâm de basm. Peste 23.000 de abonamente vândute deja

Organizatorii Festivalului Untold au anunţat, joi, că intenţionează să transforme oraşul Cluj-Napoca într-un tărâm de basm pe parcursul celor patru zile de eveniment. Directorul de festival, Bogdan Buta, a declarat că se aşteaptă la 60.000-100.000 de participanţi pe zi, lucru care plasează Untold printre principalele festivaluri ale Europei. untold festival

Deja au fost vândute aproximativ 25.000 de abonamente petru cele 4 zile de concerte, iar unele zone vor avea acces liber pentru clujeni.

„Ne-am propus să-i aducem pe cei mai buni şi i-am adus pe cei mai buni: David Guetta şi Avicii. Dorim să avem şi monitorizare pentru a prezenta un impact asupra Clujului şi asupra României pe acest eveniment, raport care va fi elaborat în colaborare cu FSPAC. Deja avem în apropiere festivaluri unde s-au investit 1 milion de euro şi se întorc înapoi în comunitate 20 milioane de euro. Lumea deja simte că este vorba despre un major festival la Cluj-Napoca”, a adăugat Bogdan Buta.

Adrian Chereji, care a lucrat la realizarea identităţii Festivalului Untold, a explicat că evenimentul va aduce în Cluj-Napoca cele mai cunoscute personaje de basm românesc, care vor fi redesenate în cel mai modern stil urban.

„Cunoaştem că avem un oraş multicultural, însă avem şi o faţă nespusă a Clujului. Ne-am dorit să folosim şi câteva din elementele definitorii din zonă, care ne-ar puea ajuta să ne diferenţiem de celelalte festivaluri mari din lume. Fără îndoială cel mai mare mtor a fost bagajul nostru cultural, din lumea basmelor, din zona mitologică, din zona legendelor urbane care există în Cluj-Napoca. Au apărut nişte personaje care vin din lumea fantastică, de basm, care vor fi prezente în festival. Nu ne-am focusat doar pe zona vampirilor, ci am mers şi la Harap Alb, Ileana Cosânzeaba, Prâslea cel Voinic. Aceste personaje vor fi redesenate, reinterpretate şi vor apărea încet în oraş. Vor fi îmbinate elementele clasice de basm, dar vor avea o interpertare care să le aducă în timpurile noastre. Patru zile şi patru nopţi se vor distra pe Tărâmul Untold, vor uita de intrigi”.

Deocamdată 25% din totalul abonamentelor s-au vândut la Cluj-Napoca, 3% vin din străinătate, iar restul spectatorilor vin din afara oraşului.

Oraşul a fost împărţit în mai multe zone în „tărâmul Untold”: The river (Cluj Arena, Sala Polivalentă şi o scenă exterioară), The forest (2 scene, o zonă chill-out, unde oamenii pot să doarmă în hamac, dotată cu târguri de produse urbane), The citadel (zona centrală, Piaţa Unirii, cu intrarea liberă), Zona camping (Valea Gârbăului sau Hoia, cu asigurarea transportului şi amenajarea de parcări).

Organizatorii festivalului vor genera pentru turişti şi o platformă online prin care oamenii să-şi asigure cazarea, asigurată inclusiv în campusurile universitare din Cluj-Napoca.

Începând de astăzi a fost lansat un nou prag de abonamente, de la 249 la 259 de lei, valabil până în aprilie, pentru 10.000 de abonamente.

Au fost anunţaţi şi cei mai noi artişti care vor evolua pe scene: Patrice, Dj Premier, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tujanno, Aron Chupa, John Newman, Fedde Legrand, Subcarpaţi, Şuie paparude şi mulţi alţii.