ClujAzi

Fii informat!

Floreștenii au protestat duminică la Primărie. Horia Șulea i-a întâmpinat la dialog

Aproximativ 150 de floreșteni au protestat duminică, în curtea Primăriei Florești, cu principalul punct de revendicare concentrat pe situația deșeurilor din localitate, după cum era consemnat și pe mesajele afișate. Primarul Horia Șulea a fost în mijlocul lor.

În ultimele trei zile, în comună lucrează două companii pentru efectuarea serviciilor de salubritate: vechiul operator, Quatro Eco Salub, respectiv Strict Prest – care va acționa timp de 90 de zile în baza unei licitații publice câștigate. Tot mai mulți cetățeni au postat recent pe rețelele de socializare poze cu mașinile specializate care vin să ridice deșeurile care s-au adunat în unele cazuri din 2016.

Floreștenii au cerut ca tariful la serviciile de salubritate să nu fie majorat, lucru confirmat de edil, care a subliniat că prețul va rămâne același: 8 lei/persoană, cu transformarea tarifului în taxă virată către Primărie.

Cetățenii s-au folosit de acest prilej ca să discute cu edilul celei mai mari localități rurale din România și despre situația asfaltărilor și despre școli.

„Din nefericire nu fac politică. Faptul că nu s-a ridicat gunoiul a fost o mare problemă, care s-a rezolvat, astăzi Floreștiul este mult mai curat. S-a intrat pe o nouă schemă de ridicare a deșeurilor menajere deoarece multe ghene de gunoi sunt subdimensionate. S-au pus și pubele noi. Lucrurile se îndreaptă și din acest punct de vedere într-o direcție bună. Sunt unii însă care nu vor să înțeleagă că administrația nu poate să fie amestecată cu politica și politica cu administrația nici atâta, vor să facă prin intermediul administrației sau prin intermediul așa-ziselor doleanțe, un soi de politică la adresa primarului. Eu rămân primarul tuturor floreștenilor, nu îndemn la revoltă sau mișcări de genul acesta. Toată lumea știe să bage de vină și mai puțin să facă ceva pozitiv. Floreștiul este într-o continuă dezvoltare. De mâine se deschide grădinița de lângă Primărie, am dat în funcțiune stația ISU care și-a demonstrat eficiența din momentul în care s-a aprins acea ghenă mare de gunoi și am mai avut două incendii în Florești, se construiește o nouă instituție școlară, dar se uită și că astăzi avem 138 km asfaltați în Florești, iar în 2012 aveam doar 20, se uită că am suplimentat sistemul de canalizare, se uită faptul că avem Compania de Transport Public cu 7 linii de autobuz. Sunt lucruri pe care le uită doar unii. Oamenii de rând își văd de treabă și se vede prin ce s-a întâmplat în iunie 2016, când diferența dintre mine și următorul candidat a fost de 40 de procente”, a declarat pentru ClujAzi primarul Horia Șulea.

protest floresti

protest floresti1

protest floresti2

protest floresti3

protest floresti4

protest floresti5

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *