Vineri, 12 septembrie 2014, la sediul Primăriei Floreşti a fost semnat contractul pentru proiectarea tehnică a drumului de legătură dintre comună şi oraşul Cluj-Napoca, pe varianta Sud.
„Am discutat cu proiectanţii şi probabil că undeva la începutul lunii decembrie vor putea să ne furnizeze un deviz. Apoi, în baza acestuia vom demara procedurile de contractare a unui credit pentru realizarea proiectului. Am iniţiat deja o serie de demersuri în acest sens, am discutat cu potenţiali parteneri financiari şi procedurile nu vor fi deloc de durată. Floreştiul este atractiv pentru agenţii financiari, având grad de îndatorare zero şi un buget solid, orientat către investiţii”, a spus primarul comunei Floreşti, Horia Șulea.
La mijlocul lunii august Primăria Floreşti a atribuit către SC Luka Way Bucureşti, care a depus o ofertă de preţ – 129.997 lei fără TVA şi grafic de execuţie 6 luni, licitaţia pentru “Servicii de proiectare faza PROIECT TEHNIC aferente realizării obiectivului de investiţie„ Drumul de legătură varianta sud, comuna FLOREŞTI, JUD CLUJ”.
La respectiva licitaţie au depus oferte şapte firme, patru din ele fiind din Cluj-Napoca. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis luni 08 septembrie 2014, prin Decizia 2500/272C10/2966 respingerea contestaţiei SC CIVITAS PROIECTARE SRL.
Drumul de legătură dintre Floreşti şi Cluj-Napoca ar urma să aibă 4,3 kilometri lungime, inclusiv 2 bretele de legătură spre Metro şi Polus. Traseul va începe pe strada Cetăţii 1 şi, prin spate pe la Metro şi Polus va face joncţiunea, complet pe sol, fără viaducte, cu municipiul Cluj-Napoca, în zona adiacentă depoului de tramvaie din Mănăştur, drumul Sfântul Ioan, urmând să existe 7 puncte de legătură cu DN1.
Primarul comunei Floreşti, Horea Şulea, afirmă că Centura va costa maxim 7 milioane de euro. Comuna Floreşti nu primeşte nici un ban de la Guvern pentru această lucrare, deşi tronsonul Floreşti-Cluj al DN1 figurează ca punct negru pe harta riscurilor rutiere a CNADNR. Potrivit primarului Horia Şulea, pentru realizarea Centurii se va accesa un credit sau se va apela la o emisiune de titluri de stat, Floreştiul, care are un grad de îndatorare zero, urmând să fie prima comună din România care accesează un asemenea instrument financiar.
„În prezent, în Floreşti locuiesc peste 30.000 de persoane. Dimineaţa, între orele 06.00-08.30, potrivit măsurătorilor, în medie 14.000 de maşini parcurg DN1 – Avram Iancu, spre Cluj-Napoca, dintre care doar 2.000 intră în Floreşti. Restul sunt floreşteni ce merg spre Cluj-Napoca. Unica arteră de legătură a fost deja marcată la patru benzi, dar acest lucru nu este de ajuns pentru a decongestiona traficul! S-a constatat o scădere a traficului după introducerea mijloacelor de transport în comun ale CTP în microcartiere şi suplimentarea programului de circulaţie, dar drumul de ocolire este o necesitate”, a spus primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.
Oferta de preţ depusă de SC Luka Way Bucureşti este de129.997 lei fără TVA, cu un grafic de execuţie întins pe 6 luni.