Economia mondială se confruntă în continuare cu riscul unui nou faliment al unui gigant bancar, la cinci ani de la prăbuşirea Lehman Brothers în Statele Unite, potrivit unui raport publicat luni de Fondul Monetar Internaţional.
De la declanşarea crizei financiare în Statele Unite, marile bănci sunt supuse anual unor teste de stres şi trebuie să îşi mărească rezervele de capital, potrivit reformelor bancare internaţionale cunoscute sub numele Basel III.
Situaţia marilor bănci continuă să îngrijoreze însă şi Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite.
Potrivit Fed, un şoc financiar de mare amploare va afecta în mod uniform ansamblul economiilor mondiale, care evoluează în prezent în ritmuri diferite, cu o zonă euro în stagnare şi ţările emergente în expansiune, scrie Mediafax.
Raportul FMI analizează totodată efectul şocurilor economice la nivel geografic. Astfel, apariţia unor noi tensiuni în sectorul bancar american ar avea cel mai mare impact în Europa şi Asia.