Focuri de armă au fost auzite, vineri, în aeroportul internaţional din Los Angeles, unul dintre terminale fiind evacuat, relatează CNN. Cel puţin şapte persoane au fost rănite prin împuşcare, iar un agent de securitate a fost ucis, în timp ce presupusul autor al atacului a fost arestat.
Atacatorul care a deschis focul vineri în aeroportul internaţional din Los Angeles (LAX), de pe coasta de vest a Statelor Unite, provocând mai mulţi răniţi, a acţionat singur, a declarat poliţia, transmite AFP.
Poliţia a confirmat că presupusul autor al atacului armat produs pe aeroportul din Los Angeles a fost arestat şi este rănit, după ce a deschis focul la un punct de îmbarcare, rănind un agent al Administraţiei pentru Securitatea Transporturilor.
Agentul rănit în incident a decedat ulterior, au declarat surse citate de CNN.