Intervenție la un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Beliș
Pompierii de la Detașamentul Huedin au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Beliș.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 19:15, astfel că la misiune au fost mobilizate o autospecială cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, și o ambulanță SAJ. Echipajele au găsit la fața locului un autoturism și o autoutilitară avariate.
Nu au existat persoane încarcerate. În urma evenimentului au fost transportați la spital trei bărbați, cu toții conștienți și cooperanți.
IPJ CLUJ
La data de 7 aprilie a.c.., în jurul orei 19.15, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DN1 R între o autoutilitară în care se afla 5 persoane și un autoturism condus de un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani.
Din primele date, polițiștii au constatat că șoferul autoutilitarei, respectiv un tânăr de 25 de ani, care în timp ce conducea autovehiculul dinspre localitatea Mărișel spre Beliș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu autoturismul care era condus din sensul opus. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile.
Ambii conducători auto, precum și un alt pasager din autoutilitară au necesitat îngrijiri medicale.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.


- DOCUMENTE. FOTO-VIDEO Proprietari din Florești, victimele unor chiriași ABUZIVI: animale ABANDONATE și apartament vandalizat
- Tânără moartă la Câmpia Turzii. Mai multe persoane implicate într-un accident. FOTO
- FOTO. Incendiu pe Soporului. Arde o casă de locuit
- VIDEO! Arestați după ce au furat mii de lei din două biserici din Cluj
- Băiețelul accidentat la Gilău a pierdut lupta pentru viață! Dumnezeu să mângâie familia!
Leave a Reply