ClujAzi

Fii informat!

FOTO: Autostrada Gilău-Nădăşel, 50% finalizată

Constructorul tronsonului de autostradă Gilău-Nădăşel, Spedition UMB, a anunţat, vineri, că lucrarea este în proporţie de 50% finalizată.

autostrada gilauUn „impediment” în calea construcţiei sunt cele 7 hectare de pădure care urmează să fie defrişate pentru a face loc unui tronson de 800 de metri de autostradă, pentru care este necesă revizuirea acordului de mediu. Între timp însă constructorii au început lucrul de la ambele capete ale tronsonului, lăsând respectiva porţiune pentru realizare la final.

La autostrada Gilău-Nădăşel lucrează momentan 800 de muncitori, cu peste 120 de utilaje.

„Dacă la prima vizită făceam 40 de minute până la punctul de informare, acum facem 5 minute pe autostradă. Progresul e de aproape 50% efectiv. O să facem presiuni asupra constructorului ca acele date din contract să fie respectate, pentru ca anul viitor, din aprilie 2016, să putem veni pe autostradă din Gilău până în Nădăşel”, a precizat prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan.

În privinţa utilajelor cu care se lucrează la autostradă, care au fost furate din străinătate, şeful de şantier Andrei Grăjdeanu a precizat că acestea au fost închiriate de la terţi, care la rândul lor le-au achiziţionat de bună-credinţă.

În total, din cele 5,5 milioane de metri cubi de pământ care trebuie excavaţi pentru acest tronson au fost deja excavaţi peste 4,5 milioane de metri cubi. Tronsonul de autostradă Gilău-Nădăşel este în lungime de 8,7 kilometri.

autostrada gilau3 autostrada gilau4 autostrada gilau1 autostrada gilau5