Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o auto-utilitară destinată curățirii străzilor, staționată în remiza de pe strada Sălciilor din municipiul Dej.
Astfel, au fost dislocate la fața locului două autospeciale pentru stins incendii, iar în momentul sosirii, echipajele operative au constat că auto-utilitara era cuprinsă în totalitate de flăcări.
Imediat s-a acționat pentru a împiedica propagarea arderii mai departe de limitele în care a fost găsită și pentru lichidarea focarelor incendiului. Operațiunile de stingere au durat aproximativ 30 de minute, însă, din păcate, autoutilitara a fost distrusă în cea mai mare parte.
Nu au fost persoane care să fie rănite în urma acestui eveniment, iar cercetările preliminare au arătat că focul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a auto-utilitarei.
- FOTO.VIDEO. Pompierii clujeni au lucrat o noapte întreagă să NEUTRALIZEZE bateriile unui autobuz electric
- DOCUMENTE. FOTO-VIDEO Proprietari din Florești, victimele unor chiriași ABUZIVI: animale ABANDONATE și apartament vandalizat
- Tânără moartă la Câmpia Turzii. Mai multe persoane implicate într-un accident. FOTO
- FOTO. Incendiu pe Soporului. Arde o casă de locuit
- VIDEO! Arestați după ce au furat mii de lei din două biserici din Cluj
Leave a Reply