Comemorarea Revoluției din 1956 este una dintre cele mai importante din istoria Ungariei, care pe 23 octombrie lupta împotriva politicilor sovietice. Cu acest prilej, la Cluj-Napoca a avut loc o manifestare solemnă, în Parcu Central, la care au luat parte aproximativ 300 de persoane.
Printre participanți s-au aflat David Gyula, arestat de Securitate la Cluj în 1956, președintele UDMR, Kelemen Hunor, președintele UDMR Cluj, Csoma Botond, viceprimarul Anna Horváth, fostul ministru al Culturii Hegedüs Csilla, consulul Ungariei la Cluj, Mile Lajos, senatorul Laszlo Attila, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan și consilierul județean Lörinczi Zoltán.
„Astăzi noi – partea minoritară din Transilvania a națiunii maghiare – facem parte dintr-o societate care devine vulnerabilă și ușor de manipulat datorită îndoielii, fricii, dezamăgirii și dezbinării. O societate în care fiecare începe să își piardă încrederea în cel de lângă el – alegătorul în în cei aleși, suferindul în medic, ucenicul în îndrumător -, în care toți devenim în aceeași măsură victime și călăi. Într-o societate în care nădejdea față de reprezentanți, față de instituții și legi se reduce pe zi ce trece, democrația și libertatea dispar ca prin ceață.
Într-o asemenea societate ne zbatem și noi azi cu propriile împrejurări și îndoieli. Numai că această zbatere este incomparabil mai complicată decât o luptă cu mitraliera împotriva unui inamic vizibil. Pentru că toți aceia care astăzi își asumă un rol în viața publică, într-o administrație aflată în luptă cu propria paralizie, unde paranoia dictează în locul interesului comun, toți aceia care într-un fel sau altul se izbesc de birocrația exagerată, încercând să găsească o cale de urmat în urzeala legilor contradictorii, își riscă poate nu chiar viața, dar cu siguranță onoarea și demnitatea lor umana.
De aceea pot să afirm că miza acestei lupte în Transilvania – ca în 1956 – este solidaritatea socială, este puterea noastră comunitară, în cele din urmă, este viitorul nostru. Pentru că reprezentarea politică a intereselor maghiarilor din Transilvania este posibilă, bisericile noastre, reprezentanții noștri civili pot înfrunta provocările acestor ultimi doi ani ai existenței minoritare de aproape un secol, doar în spiritul solidarității bazate forță, pe o dreaptă judecată de valori”, a declarat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca în discursul dânsei. Anna Horvath a fost aplaudată îndelung de către participanți, semn de susținere și în momentele dificile prin care trece.
David Gyula a depănat cu cei prezenți momentele din 1956, când asistent la Facultatea de litere, în calitatea sa de doctorand în literatura maghiară, era arestat pentru că a fost cu studenții la Cimitirul Central pentru a vizita mormintele distruse și neîngrijite ale scriitorilor maghiari.
„Am spus că asta e treaba noastră, a studenților, să avem grijă de scriitorii înmormântați aici. Între timp a venit revoluția din Ungaria și studențimea a manifestat simpatia, solidaritatea – înainte au fost organizate ședințe cu asociația studenților care atunci se alcătuia și tineretul era în ideea de a întocmi proiecte de plan și acțiune pentru modificarea și îmbunătățirea sistemului universitar. Aceste idei de la care a pornit și revoluția din Ungaria. A venit perioada de după 23 octombrie și între timp am mai făcut vizită la cimitir și ne-am hotărât ca la 1 noiembrie, de Ziua morților, să ieșim (ceea ce e și firesc) dacă ai morminte acolo, pui o floare sau aprinzi o lumânare.
Personal n-am sesizat momentul când toată situația m-a depășit. Am făcut plimbarea asta în cimitir, am observat că sunt niște tipi care dau ocol grupului nostru, dar am zis că nu facem în definitiv nimic rău. M-am dus acasă și a treia zi am aflat că ideea asta s-a răspândit în mijlocul studențimii și au fost o mulțime de grupuri mai mici sau mai mari care au făcut această plimbare la cimitir și la alte morminte, și până la urmă de către Securitate toată acțiune a fost considerată un act de solidarizare cu contrarevoluția din Ungaria.
Eu am stat mai departe liniștit, spunând că după cum am simțit eu, nu era nicio acțiune împotriva nimănui. Însă la 19 martie 1957 au venit după mine, m-au ridicat din mijlocul familiei și m-am întors acasă după 7 ani, cât am primit. Nu sunt dator cu nimic, nimănui. Am fost condamnnat la sfârșitul lui mai, 57, am făcut pușcărie la Gherla, în 59 la muncă în Delta Dunării, la Periprava, apoi la Salcia, în Balta Brăilei și în 62 am fost aduși înapoi la Gherla și acolo am lucrat ca tâmplar lustruitor pentru fabrica din penitenciar”, relatează acesta.
Imediat au fost arestați 2 studenți de la Arte Plastice, unde în 24 octombrie a fost o adunare mai furtunoasă pe tema programului asociației studențești, de acolo au fost ridicați imediat după terminarea ședinței. În noiembrie au fost ridicați alți 5 studenți de la Bolyai, tot în respectiva chestiune. În martie au fost ridicați alți 3, printre care și David Gyula. „Totalul nu-l știu, dar erau mulți, în perioada aceea erau multe categorii de dușmani ai regimului, între altele era un alt lot mare de preoți greco-catolici care au simțit în 56 că se poate reveni la desființarea Bisericii Greco Catolice, și pe urmă, după înăbușirea revoluției, în situația aceea au fost arestați în frunte cu arhiepiscopul Alexandru Rusu, cu care am stat în celulă la Securitate. A fost atunci și lotul Șușma din Munții Apuseni, un lot cu Raul Volcinschi de la Universitatea Babeș plus foarte mulți penticostali, iehoviști. În orice caz mai multe sute în perioada aceea”.
Celor care activau în învățământ nu li s-a permis să-și continue activitatea după ispășirea sentinței. Totuși, fiind căsătorit, și având încă un copil pe care l-a cunoscut abia după ce a fost eliberat, David Gyula trebuia să facă ceva pentru a-și hrăni familia.
„Am găsit o posibilitate ca să fiu încadrat la Intreprinderea de gospodărire comunală ca muncitor necalificat la instalații apă și canalizare. Am lucrat un an și jumătate, apoi revistele maghiare au reușit să obțină aprobare pentru publicare, să pot publica sub numele meu. La sfârșitul anului 65 s-a obținut această aprobare și am părăsit cariera de instalator. Până în 70 am fost liber profesionist, membru al fondului literar și am publicat în perioada aceea foarte multe studii și articole despre literatura română. În 70 am reușit să fie înființată editura Criterion, unde am lucrat până anul trecut, când am predat steagul”, a adăugat David Gyula.
Leave a Reply