Intervenție la un incendiu de locuință pe strada Remenyik Sandor din Cluj-Napoca
Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru a stinge un incendiu care a distrus în totalitate o locuință improvizată situată pe strada Remenyik Sandor.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 15:15, iar la misiune au fost alocate două autospeciale cu apă și spumă, dintre care una de mare capacitate.
De asemenea, la fața locului s-a deplasat și o ambulanță SMURD. Echipajele au găsit locuința de aproximativ 20 de mp cuprinsă de flăcări, astfel că au format imediat dispozitivele de stingere. Din fericire, un bărbat de 60 de ani a reușit să se autoevacueze la timp, însă a suferit arsuri la nivelul feței. Acesta a fost transportat la spital.
Cel mai probabil, incendiul a pornit de la coșul de fum improvizat și amplasat necorespunzător față de materialele combustibile. Forțele au revenit la bază în urmă cu puține momente.
Leave a Reply