Protestul din această seară, împotriva exploatărilor cu cianuri de la Roşia Montană, s-a soldat cu violenţe între manifestanţi şi Jandarmerie, în faţa Instituţiei Prefectului judeţului Cluj.
Reprezentanţii forţelor de ordine publică au declarat pentru ClujAzi.ro că unul dintre protestatari a refuzat să se legitimeze, iar în momentul în care jandarmii au încercat să-l extragă din mulţime pentru a-l legitima, aceştia au fost bruscaţi de restul oamenilor.
În acel moment, în faţa instituţiei se aflau aproximativ 200 de persoane.
Radu, persoana legitimată în cele din urmă, se apără spunând că nu făcea nimic necorespunzător, doar vorbea la telefon cu prietena lui, moment după care s-a văzut târât pe jos de cinci jandarmi.
Manifestanţii au solicitat de mai multe ori jandarmilor să se legitimeze, însă refuzul acestora de a se conforma s-a transformat promisiune de protest pe mâine dimineaţă, tot în faţa Prefecturii.
În total, peste 1000 de cetăţeni s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca pentru a stopa proiectul minier. Aceştia au mărşăluit până la FSEGA, apoi prin Piaţa Mărăşti, acţiunea fiind încheiată în faţa statuii lui Alexandru Ioan Cuza.
S-a scandat pentru demisia Guvernului Ponta şi împotriva clasei politice care tot amână oprirea proiectului RMGC.