Un nou traseu turistic, extrem de spectaculos, care cu siguranță va intra în topul celor mai frumoase trasee turistice din județ, a fost marcat la sfârșitul săptămânii trecute, de către angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție de interes județean subordonată Consiliului Județean Cluj, în colaborare cu angajații centrului de inginerie Bosch din Cluj.
Traseul, aflat în cea mai mare parte pe raza comunei Râșca, este de tip circuit și cuprinde o parte a defileului Someșului Cald, între localitatea Rușești (Mărișel) până la Moara veche (Dâlboacă) după care urcă spre localitatea Dealul Mare (Râșca), parcurge creasta Dealului Pietrelor, cu șase puncte de belvedere consecutive cu priveliști spectaculoase, după care coboară șerpuit până înapoi în Rușești.
Noul traseu, marcat cu punct roșu, va include traseul deja existent dus-întors Rușești – Dâlboacă, marcat cu punct roșu dublu, care a fost remarcat. Lungimea traseului este de circa 12,5 km, iar gradul de dificultate este unul ușor. Cu toate acestea, nu va fi putea fi parcurs iarna din cauza pericolului de alunecare și cădere în gol pe anumite porțiuni ale crestei. Odată marcat, traseul va fi dotat și cu săgeți indicatoare și stâlpi de ghidaj precum și cu panouri.
Deschiderea oficială a traseului turistic este programată în a doua parte a lunii octombrie.
Activitatea a fost realizată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Râșca, precum și a companiei Bosch.
Leave a Reply