Consiliul Judeţean Cluj a aprobat alocarea unei sume de bani în valoare de 65.000 lei, din fondul de rezervă, pentru ajutorarea comunelor calamitate de grindină.
Instituţia a disponibilizat ajutoare doar pentru două comune, Vad şi Câţcău, ambele cu primari PNL, colegi de partid cu preşedintele CJ, Horea Uioreanu.
Consilierul judeţean Horaţiu Cătărig a speculat acest fapt menţionând că „grindina are culoare galbenă la Cluj”. „Oare doar în aceste două comune au fost afectate culturile de grindină şi furtună?”.
Acesta a atras atenţia şi că cetăţenii nu pot fi despăgubiţi din fondurile CJ pentru culturile distruse, după cum, scrie în referatul de aprobare a proiectului.
În replică, consilierul judeţean Dorel Secară a spus: „Să înţeleg că vă doriţi gindină în primăriile PDL?”.