La data de 5 decembrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Bucureşti şi procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Giurgiu au efectuat 54 de percheziţii la locuinţele membrilor unei grupării infracţionale specializată în evaziune fiscală în domeniul achiziţiei şi vânzării deşeurilor feroase şi neferoase, formată din 33 de membri.
Din cercetări a reieşit că membrii grupării ar fi obţinut beneficii financiare substanţiale, prin neplata către bugetul de stat a T.V.A. şi a impozitului pe profit aferente operaţiunilor comerciale cu deşeuri feroase şi neferoase, fapte efectuate prin intermediul societăţii comerciale controlate de aceştia.
Prejudiciul creat este de peste 60.000.000 de lei.
Un număr de 40 de percheziţii au fost efectuate pe raza judeţelor Giurgiu, Ilfov, Sibiu şi a Municipiului Bucureşti, iar 14 au fost efectuate în restul ţării.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente financiar – contabile cu valoare probantă în cauză.
Poliţiştii vor conduce la audieri 26 de suspecţi, urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsurile legale.
La percheziţii au participat poliţişti de la brigăzile de combatere a criminalităţii Mureş, Galaţi, Constanţa, Piteşti, Alba, Iaşi, Bacău, Braşov şi Cluj, precum şi jandarmi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de DIPI.