ClujAzi

Fii informat!

Guvernul a anunţat că Ponta a făcut 293 kilometri de autostradă, după care a explicat că doar au fost deschişi în mandatul lui

Guvernul a prezentat o sinteză a numărului de kilometri de autostradă din România, spunând că premierul Ponta a făcut 293 kilometri, mult mai mulţi decât toţi prim-miniştrii precedenţi, purtătorul de cuvânt admiţând însă ulterior că sunt kilometri „daţi în funcţiune”, nu construiţi în mandatul său.

„Din ’90 şi până acum, s-au făcut 97 (kilometri de autostradă-n.r.), în mandatul lui Adrian Năstase, în mandatul Tăriceanu s-au făcut aproximativ 69, în mandatul Boc aproximativ 140, în mandatul Ponta s-au făcut 293”, a spus Calotă, citat de Mediafax.

Văzând că jurnaliştii au început să râdă la prezentarea acestor cifre, oficialul guvernamental a revenit spunând că este vorba de kilometri de autostradă daţi în funcţiune, nu construiţi efectiv, în mandatele acestor premieri.