ClujAzi

Fii informat!

Guvernul catalan a suspendat campania în vederea referendumului pentru independenţă

Guvernul catalan a suspendat, marţi, campania în vederea referendumului pentru independenţă convocat pentru 9 noiembrie, afirmându-şi însă „determinarea” de a-şi îndeplini promisiunea, după ce Curtea Constituţională a decis suspendarea consultării populare.

„Nu-i putem acuza pe funcţionarii” locali, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului catalan, Francesc Homs, asigurând, totodată, că guvernul „îşi menţine determinarea” de a continua demersurile cu privire la referendumul pentru independenţă.

Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat luni efectele legii şi decretului catalan cu privire la referendumul asupra independenţei Cataloniei convocat la 9 noiembrie, acceptând recursul prezentat de Guvernul de la Madrid, care se opune acestui vot. Tribunalul constituţional spaniol urmează să se pronunţe asupra fondului în maximum cinci luni.