În prima zi în care Victor Ponta a revenit în țară, după absența de 27 de zile, timp în care a fost la Baku și în Turcia, Guvernul a decis prin Ordonanță să-i majoreze acestuia salariul, alături de alți 48 de funcționari.
Indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii vor fi majorate începând cu luna august. Cele mai mari salarii le vor avea preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-ministrul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului.
Premierul interimar Gabriel Oprea a apreciat că majorarea indemnizaţiilor va „tăia apetitul” pentru corupţie.