ClujAzi

Fii informat!

Guvernul şi FMI nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS din iulie, board doar în toamnă

Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS de la 1 iulie, discuţiile pe această temă urmând să continue la următoarea vizită la Bucureşti a Fondului, probabil în iulie sau august, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Potrivit acestora, board-ul FMI se va reuni abia în toamnă pentru a analiza rezultatele misiunii de evaluare.

Sursele citate au mai precizat că, potrivit datelor actuale, misiunea FMI ar urma să plece de la Bucureşti fără o scrisoare de intenţie înmânată de către autorităţile române, iar la board-ul din toamnă, cel mai probabil în luna noiembrie, vor fi astfel analizate atât rezultatele acestei misiuni de evaluare, cât şi cele ale misiunii programate pentru iulie-august.