Locuitorii satului Viștea din județul Cluj, un sat cu populație majoritar maghiară, au umplut (duminică, 28 octombrie), sala de spectacole a școlii din localitate, la cel de-al doilea eveniment din cadrul0 proiectului „Hai în Sat la Operă”.
Artiști de renume ai scenei clujene le-au oferit sătenilor o ora și jumătate de spectacol inedit, în cadrul căruia au fost interpretate arii de operă, operetă, precum și prelucrări ale unor șlagăre cunoscute publicului de etnie maghiară.
Proiectul „Hai în Sat la Operă” este un concept unic al Asociației Culturale „Hai în Sat”, conturat pe ideea de a contribui la promovarea artei și culturii în mediul rural.
E.S. – o localnică din Viștea a declarat că „Este pentru prima oară când în satul Viștea vin artiști de la Operă și când am auzit că ei urmează să vină aici, nu am putut să credem! Asa că am venit să-i vedem și să-i auzim cum cântă.”
Iar K.Sz. ne-a mărturisit că „Nu m-am gândit niciodată că așa un eveniment poate să aibă loc în satul nostru, dar acum vrem să îi mai vedem aici la Viștea pe artiștii de la Operă.”
Evenimentul din Viștea este al doilea dintre cele 10 evenimente artistice prin care soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca oferă gratuit publicului de la țară posibilitatea de a avea acces la un gen muzical la care, de regulă, au acces atât de facil doar locuitorii din mediul urban.
La încheierea evenimentului, președintele Asociației Culturale „Hai în Sat”, George-Alin Pop a afirmat că „După succesul de acum două săptămâni, din Suceagu, spectacolul de la Viștea, desfășurat cu sala arhiplină și în permanente aplauze a confirmat încă o dată faptul că satul merită pe deplin astfel de contexte prin care locuitorii comunităților rurale să ia contact direct cu arta și cultura, iar noi, ca organizație non-guvernamentală, prin aceste evenimente, ne validăm rolul pe care ni l-am asumat – acela de a diminua discrepanța dintre cele două medii, rural și urban.”
Proiectul „Hai în Sat la Operă” continuă cu următorul spectacol care va avea loc în data de 11 noiembrie, în Mărișelu, județul Cluj, urmând ca până în luna februarie a anului viitor, astfel de evenimente să mai aibă loc în 25 noiembrie în Sîncraiu, 2 decembrie în Corușu, 9 decembrie în Mănăstireni, 13 ianuarie în Popești, 27 ianuarie în Mera, 10 februarie în Aghireșu și 24 februarie în Baciu.
Pentru derularea acestui proiect, pe lângă resursele proprii, Asociația Culturală Hai în Sat beneficiază de o finanțare prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (www.instaredebine.ro ), Hai în Sat fiind una dintre organizațiile câștigătoare dintre cele 320 care au aplicat în cadrul apelului de finanțare.
Leave a Reply