ClujAzi

Fii informat!

Horia Nasra, președintele PSD Cluj: Am câștigat cu măsuri economice și sociale împotriva unui nume

Președintele PSD Cluj, în curând unul dintre cei mai tineri senatori din România, Horia Nasra a declarat la aflarea rezultatelor sondajului exit-poll la închiderea urnelor (IRES) că se aștepta la o victorie la distanță față de PNL.

Bucuria a fost mare la PSD, iar atmosfera – de sărbătoare. Printre cei care au stat alături de Nasra s-au aflat deputatul Cornel Itu, consilierii județeni Remus Lăpușan, Vasile Ilea, Laura Chiorean, Valentin Cuibus, Alin Popovici, Matușan Vladimir, consilierul local Corina Croitoru și Dan Morar.

„Este un rezultat la care sincer mă așteptam, programul nostru electoral a fost unul cât se poate de serios și măsurile și soluțiile propuse românilor au fost și ele cred că cele mai bune. De asemenea și echipa de candidați pe care i-am propus atât la Cluj cât și în multe alte județe ale României a fost cea mai bună”, a spus Horia Nasra.

Liderul PSD Cluj a mai precizat că cel mai important factor câștigător a fost cel că echipa a comunicat extrem de bine pe programul economic și nu s-a axat pe numele unui premier. „Pentru noi au ost mai importante măsurile economice și sociale decât o competiție politică înainte de finalul cursei”, a adăugat Horia Nasra.

Rezultatele exit-poll :

Camera Deputaților – Senat
PSD: 45,8% – 45,9%
PNL: 20,8% – 20,7%
USR 9,2% – 9,3%
UDMR: 6,7% – 6,8%
ALDE: 6,3% – 6,4%

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *