ClujAzi

Fii informat!

Hoț surprins de alarma declanșată la o casă din Cluj-Napoca

Poliţiştii clujeni au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, bănuit de tentativă la furt calificat. Acesta ar fi pătruns, prin efracţie, într-o locuinţă aigurată cu sistem de alarmă şi a fost surprins de angajaţii unei firme de pază.

La data de 15 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 45 de ani, bănuit de tentativă la furt calificat.

În urma investigaţiilor s-a stabilit că persoana în cauză, la data de 15 martie a.c., în jurul orei 20:00, prin forţarea geamurilor, ar fi pătruns într-o locuinţă din Cluj-Napoca.

Bărbatul nu ar fi reuşit să sustragă bunuri, întrucât s-a declanşat sistemul de alarmă, fiind surprins şi imobilizat, până la sosirea poliţiştilor, de către agenţii firmei de pază.

Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.