ClujAzi

Fii informat!

Înainte de a livra R. Moldova prima tranşă din acordul de împrumut, dorim măsuri concrete de reformă

Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, după întâlnirea cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, că România condiţionează acordarea primei tranşe din acordul de asistenţă financiară rambursabilă de un set de măsuri concrete de reformă pe care Guvernul de la Chişinău trebuie să le ia.

”Înainte de a livra prima tranşă, ne dorim măsuri concrete care să demonstreze dorinţa de reformă”, a spus Cioloş, precizând că lista acestor reforme va fi înaintată guvernului moldovean până la sfârşitul acestei săptămâni.

Premierul român a precizat că această primă tranşă din Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015, se ridică la 60 de milioane de euro. Livrarea depinde de ratificarea acordului în Parlament, a adăugat Cioloş, arătând că a avut o discuţie pe această temă cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Totodată, acordarea acestei prime tranşe va depinde şi de rezultatele primei vizite a FMI la Chişinău, a subliniat primul-ministru român. Cioloş a arătat că a discutat acest subiect şi cu comisarul penru Vecinătate, Johannes Hahn, care a are o abordare similară.

În prima fază însă, România îşi propune să acorde Republicii Moldova un sprijin de urgenţă pentru cetăţenii cei mai nevoiaşi, constând în principal în produse de primă necesitate, a declarat Cioloş.

”Pornind de la nişte angajamente clare de reformă pe care sperăm să le vedem din partea Guvernului Republicii Moldova nu doar declarativ, ci şi faptic, Guvernul României este gata în aceste condiţii să sprijine Republica Moldova pe parcursul europen şi să sprijine acest program de reformă. Stabilitatea politică în Republica Moldova este importantă nu doar pentru Republica Moldova, ci şi pentru securitatea regiunii şi pentru România”, a subliniat Cioloş.