Un bărbat din Zlatna a fost condamnat la 12 ani și 3 luni de închisoare pentru violarea fiului său cu dizabilități psihice, în public. Instanța a stabilit pedeapsa de 9 ani pentru viol și 9 luni pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Bărbatul nu are dreptul de a comunica sau a se apropia de persoana vătămată pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei. Decizia este cu drept de apel în termen de 10 zile.
În vara anului trecut, bărbatul a fost observat de nişte tineri într-o zonă turistică din Alba Iulia în timpul unui act sexual oral cu fiul său, o persoană cu dizabilitate psihică. Alertaţi de tineri, poliţiştii locali l-au prins, iar acesta a devenit recalcitrant şi şi-a dat jos pantalonii în faţa acestora. Ulterior, în timpul cercetărilor, procurorii au stabilit că, în mai 2021, bărbatul şi-ar fi violat propriul fiu în balconul locuinţei din oraşul Zlatna, scrie digi24.ro
- Fetiță din Dej VIOLATĂ de 11 bărbați! Au fost arestațiPolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au documentat și instrumentat un dosar penal ce vizează infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor, în cadrul caruia au fost dispuse măsuri preventive față de 11 persoane. Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul anului 2025, o minoră de 13 ani ar fi întreținut raporturi sexuale cu mai multe persoane de sex masculin, cu vârste curpinse între 15 și 30 de ani.În cursul lunii aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate polițiștii au dispus măsura reținerii față … Citește mai mult
- Tânără de 35 de ani CĂZUTĂ de pe un bloc pe Calea Turzii. Este resuscitatăUPDATE: Femeia a murit! Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente în apropierea unui bloc de pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, pentru a acorda îngrijiri medicale de urgență unei persoane care a căzut de la înălțime. Forțele noastre au ajuns la fața locului, găsind o femeie de aproximativ 35 de ani în stop cardio-respirator. Echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, împreună cu pompierii, aplică manevre de resuscitare.
- FOTO! Două camioane a strivit o mașină. Șoferul a MURIT. Trafic afectat pe Rita Cluj – OradeaPompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în sprijinul pompierilor din cadrul ISU Bihor, în urma unui accident rutier petrecut în apropierea limitei între județele Cluj și Bihor, pe DN 1 E60. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și elicopterul SMURD Jibou.Echipajele din cadrul ISU Bihor au acționat pentru extragerea bărbatului, rămas încarcerat într-un autoturism intrat în coliziune cu două autocamioane, dintre care unul era staționat pe marginea carosabilului. Bărbatului, în vârstă de aproximativ 70 de ani, i s-au aplicat mai bine de o oră manevre de resuscitare de … Citește mai mult
- Accident cu TREI MORȚI la Câțcău. Este implicat un microbuz și un camion. OPT victime în totalPompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Câțcău. Din primele date, în accident au fost implicate un microbuz și un autocamion. În microbuz se află trei victime încarcerate, inconștiente. La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD. Revenim cu date, situația este în dinamică! Echipajele au descarcerat trei victime aflate în microbuz, mai exact o femeie și doi bărbați. Din păcate, cu toții prezintă leziuni incompatibile cu viața. Până acum, alte patru persoane primesc îngrijiri medicale. foto/arhivă
- Tânără dispărută din Florești! Sunați la 112 dacă o vedeți!*AȚI VĂZUT-O??*La data de 6 aprilie a.c., Secția 6 Poliție Rurală Florești a fost sesizată despre faptul că, *DENEȘ REBECA-MARIA*, în vârstă de 22 de ani, a plecat voluntar în data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, din municipiul Cluj-Napoca, iar până în prezent nu a revenit.*SEMNALMENTE –* înălțime 1.65 m, 50 de kg, păr șaten închis până la umeri.La momentul plecării aceasta era îmbrăcată cu jeanși de culoare albastru deschis, geacă de culoare albastru închis având mâneci de culoare albastru deschis, adidași de culoare alb cu negru._Persoanele care pot furniza orice informaţii despre tânără sunt … Citește mai mult
- Clujul de *****. Copii bătuți pe podul Elisabeta. Au ajuns la spital!La data de 31 martie a.c., în jurul orei 23:15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați de o unitate medicală din municipiu cu privire la faptul că un minor de 14 ani s-a prezentat la spital, existând suspiciunea că ar fi fost victima unei agresiuni fizice. Din primele verificări a rezultat că acesta, în timp ce se afla pe podul pietonal Elisabeta din Cluj-Napoca, ar fi fost agresat în urma unui conflict spontan izbucnit între mai multe persoane. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și, în urma primelor cercetări, au stabilit că trei minori, cu … Citește mai mult
- ANUNȚ PUBLIC. Finanțări nerambursabile de la CJC, pentru sport, culte, tineret și culturăInformaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail, persoană de contact: Județul Cluj, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 106, jud. Cluj, cod fiscal 4288110, telefon 0372/640000, e-mail: [email protected]. Județul Cluj face cunoscut Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul propriu pentru activităţi nonprofit pentru domeniile: culte religioase, acțiuni culturale, activități sportive, tineret și socio-educaționale pentru anul 2025 în condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare, în sumă de 8.100.000 lei. Sumele defalcate pe domenii de interes, propuse … Citește mai mult
.
Leave a Reply