Cele 6 persoane suspecte au fost reținute, în urma perchezițiilor făcute de polițiștii bucureșteni : “Gruparea, formată din şase persoane, se afla în atenţia poliţiştilor bucureşteni încă de la începutul lunii februarie a.c., urmărindu-se documentarea activităţii infracţionale a reţelei şi prinderea în flagrant a suspecţilor”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.
Anchetatorii au propus arestarea lor preventivă. De asemenea, aceștia susțin că înșelăciunile au avut loc în perioada ianuarie – martie, cele 6 persoane obținând aproximativ 15.000 de euro în urma acestor fapte : “Suspecţii şi-ar fi atribuit calitatea mincinoasă de demnitar şi, sub pretextul că o rudă a acestuia are probleme medicale, le-ar fi solicitat părţilor vătămate să doneze diferite sume de bani într-un cont”, a precizat Poliţia Capitalei.
Unul dintre demnitarii ale căror nume au fost invocate de membrii grupării pentru a cere sume de bani este Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine.
De asemenea, se presupune că membrii grupării ar fi solicitat sume de bani în numele prefecților din Iași, Brașov și Bacău, precum și în numele mai multor primării din aceste județe.