Compania Metalicplas Impex inaugurează, în prezenţa oficialităţilor, cea mai nouă şi modernă linie de producţie din România, de hârtie tissue, 100% celuloză.
Investiţia de cca. 17 milioane de euro s-a realizat prin proiectul „Consolidarea activităților întreprinderii Metalicplas Impex, derulate pe piața de hârtie prin achiziționarea unei linii tehnologice pentru fabricarea hârtiei tissue”, în cadrul programului operațional sectorial „Creșterea Competitivității Economice” și a fost cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională „Investiții pentru viitorul dumneavoastră”.
Asistența financiară nerambursabilă este de cca. 4,5 milioane euro, sumă asigurată de FEDR și Bugetul de Stat.
Investiţia a luat naştere din dorinţa companiei de a-şi diversifica activitatea într-un domeniu tradițional zonei. Deși este un domeniu de activitate complet nou pentru această companie, experiența transmisă prin Pehart Tec, componentă a MG Tec Grup, va asigura realizarea de produse la cele mai înalte standarde.
Această investiție vine ca o completare a celei în linia de converting, care produce din septembrie 2012 și care a reușit să se integreze în piața de hârtie igienică și prosoape de hârtie prin marca proprie ALINT și prin mărcile private ale unor rețele și companii externe. Capacitatea de producţie a maşinii de hârtie tissue este de 80 tone/zi.
Prin realizarea acestei investiții s-a creat un număr de 120 locuri de muncă.
Metalicplas Impex face parte din MG Tec Grup S.A. Dej, grup de firme cu capital integral românesc.