ClujAzi

Fii informat!

Investitorii francezi: Epoca forţei de muncă low-cost a României trebuie să apună

Dezvoltarea economică a Ro­mâ­­niei nu se mai poate baza doar pe forţa de muncă ieftină, iar modelul low-cost poate fi transformat în unul inovativ şi competitiv dacă statul vrea să ajute, prin paşi mărunţi, la îmbunătăţirea cadrului în care investitorii fac afaceri, spun experţii Camerei de Comerţ, Industrie şi Agri­cultură Franceze din Ro­mânia (CCIFER).

„România are nevoie urgent de un sistem de formare profesională, iar una dintre propunerile noastre vizează finanţarea unor programe de formare tehnice şi profesionale de către întreprinderi, iar acestea să beneficieze de anumite deduceri fiscale în ceea ce priveşte costurile destinate în acest scop. Un astfel de sistem funcţionează în Franţa de mai bine de zece ani“, a spus Eric Faidy, preşedintele CCIFER şi şeful regional al producătorului de anvelope Michelin.

Zf.ro