Ministrul Ioan Rus a efectuat în această dimineaţă un tur de forţă în mai multe puncte cheie în domeniul transporturilor din România, inclusiv la Cluj-Napoca. Deşi a menţionat că Ardealul va fi legat de Capitală prin autostrăzi numai după rezolvarea „problemelor” Moldovei şi a Sudului ţării, Ioan Rus a avansat un termen concret pentru conectarea a două oraşe mari din România la Europa: Timişoara şi Aradul, care vor fi unite cu Pecsul.
Ministrul Transporturilor a declarat în privinţa surselor de finanţare pentru dezvoltarea reţelei de transport naval, rutier şi aerian, că există două sfere de interes: una europeană, care înseamnă nişte coridoare pan-europene, respectiv una naţională, cu finanţare de la Guvern, pentru drumurile care vor fi conectate la reţelele pan-europene.
Ioan Rus a vorbit şi despre desfiinţarea a 10.000 km de linii feroviare, din care 1000 au fost scoase la licitaţie şi vor fi listate pe bursă până la finele anului 2014.
Modernizarea rutelor de transport din România va fi asigurată din finanţare europeană din exerciţiul 2007-2014, până în anul 2015, din cauză că ţara noastră n-a avut o rată de absorbţie corespunzătoare, urmând ca banii europeni din exerciţiul 2014-2020 să fie cheltuiţi începând din 2016.
Priorităţile Ministerului Transporturilor la ora actuală le reprezintă conectarea Transilvaniei la Moldova, pentru impulsionarea nivelului de trai al moldovenilor, precum şi dezvoltarea reţelelor de drumuri ţi căi ferate din sudul ţării, unde se află mari producători industriali.