Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la bilanţul MAI, că va pleda pentru condiţii salariale şi de muncă decente pentru angajaţii acestui sistem, arătând că înţelege constrângerile cu care se confruntă oamenii care servesc legea.
”Cu toţii ne dorim o Românie sigură, în care relaţia dintre stat şi individ, să se bazeze pe respect reciproc, în care cetăţenii ştiu că drepturile le sunt respectate şi legea este aceeaşi pentru toţi”, a spus Iohannis.
”Înţeleg constrângerile cu care se confruntă oamenii care servesc legea. Voi pleda întotdeauna pentru condiţii salariale şi de muncă decente, şi pe măsura răspunderii”, a mai precizat şeful statului.