Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Alba, pe direcția Gilău-Nadașelu, la km 56, a intrat în coliziune cu autoutilitara care îl preceda, condusă de un bărbat de 48 de ani, din județul Cluj.
În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul pasagerului din dreapta – față, din autoturism, bărbat de 57 de ani, din județul Alba.
A fost transportat la spital conducătorul autoturismului și un pasager din autoturism, tânăr de 23 de ani.
Testările conducătorilor auto cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.
UPDATE
Din păcate a fost declarat decesul bărbatului de aproximativ 50 de ani. Ceilalți doi bărbați vor fi transportați la spital. La misiune au luat parte pompierii de la Garda de Intervenție Gilău și Punctul de Lucru Florești cu două autospeciale cu modul de descarcerare. De asemenea, la fața locului au intervenit două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD
STIREA INITIALA
Accident rutier produs pe A3, sensul Gilău-Nădășel. Echipajul se află la locul evenimentului rutier, traficul este momentan blocat. Revin cu informații după efectuarea cercetărilor la fața locului, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
ISU Cluj
Echipajele sunt pe drum spre locul solicitării. A fost anunțat un accident rutier între un autocamion și un autoturism, iar 3 persoane ar avea nevoie de îngrijiri medicale.
UPDATE
Din primele date, în urma accidentului au rezultat trei victime, și anume trei bărbați. Unul dintre aceștia este încarcerat în autoturism, fiind inconștient. Celelalte două persoane au reușit să iasă singure afară, dar necesită îngrijiri medicale. Pompierii desfășoară în aceste momente operațiunile de descarcerare.
UPDATE
Bărbatul a fost descarcerat, însă se afla în stop cardio-respirator. Echipajele medicale aplică manevre de resuscitare. Ceilalți doi bărbați sunt conștienți, cooperanți, dar prezintă multiple traumatisme.
Leave a Reply