Republica Moldova nu este pregătită să se unească cu România şi preferă să se integreze în Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri premierul moldovean Iurie Leancă, la summitul Parteneriatului Estic, la Vilnius.
„Atunci când vom fi un (stat) membru UE, vom face parte dintr-un spaţiu economic şi comercial comun. Nu vor exista frontiere interne. Acesta este obiectivul pe care-l vizăm”, a mai declarat premierul moldovean, citat de Mediafax.