ClujAzi

Fii informat!

Jandarmii clujeni în mijlocul copiilor

Joi, 04 aprilie, începând cu ora 09,00, în cadrul programului naţional „Şcoala Altfel”, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi „Alexandru Vaida Voevod” Cluj a poposit în mijlocul copiilor de la Grădiniţa „Bambi”, cartierul Gruia, din municipiul Cluj-Napoca.jandarmi scoala

Cu acest prilej, copiii din cadrul grupei mari au putut adresa întrebări jandarmilor clujeni, care le-au prezentat totodată şi o parte a materialelor folosite pe timpul executării misiunilor. Au aflat că jandarmii există pentru a-i proteja atât pe ei, cât şi pe părinţii şi bunicii lor.

Inspectoratul de Jandarmi „Alexandru Vaida Voevod” Cluj susţine totodată programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, care se desfăşoară în această perioadă în instituţiile de învăţământ din România.

„Considerăm că este un bun prilej pentru a-i familiariza pe copii cu rolul şi principalele atribuţii ale Jandarmeriei şi, totodată, pentru a-i învăţa ce trebuie să facă pentru a nu deveni victime ale diverselor fapte antisociale”, spun reprezentanţii instituţiei.