ClujAzi

Fii informat!

Jose Manuel Barroso critică spionajul practicat de SUA, avertizând asupra „totalitarismului”

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a apărat joi „dreptul fundamental” de respectare a vieţii private, avertizând în legătură cu riscul „totalitarismului”, pe fondul dezvăluirilor despre amploarea spionajului practicat de Statele Unite.

Protejarea vieţii private este foarte importantă pentru Europa”, a declarat Barroso, potrivit Mediafax.

„Noi, în Europa, considerăm că dreptul la respectarea vieţii private este un drept fundamental”, a insistat preşedintele Comisiei Europene.

Barroso a evocat situaţia din fosta Germanie de Est, unde „poliţia politică spiona oamenii zilnic”.