ClujAzi

Fii informat!

Kovesi: Putem vorbi de ridicarea MCV când Parlamentul va admite cererile de ridicare a imunităţii

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, la Bruxelles, că se va putea vorbi despre eliminarea MCV în momentul în care Parlamentul va aproba cererile de ridicare a imunităţii şi când nu vor mai fi propuneri de limitare a competenţelor instituţiei pe care o conduce.

Întrebată dacă din perspectiva DNA trebuie continuată monitorizarea pe justiţie, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat: „Din perspectiva DNA, pot să vă spun că faptul că în fiecare an are loc o analiză obiectivă a datelor statistice este, de fapt, un obiect util în a ne stabili noi priorităţi, în a lua măsuri în ceea ce priveşte evoluţia pozitivă a instituţiei noastre. MCV a fost un instrument extrem de util în obţinerea unor progrese în sistemul de justiţie. Având în vedere aceste premise, cred că acest mecanism trebuie să continue”.

Întrebată cât timp ar mai fi nevoie de MCV, Kovesi a spus: „În momentul în care o să avem cereri de ridicare a imunităţii admise de Parlament, în momentul în care n-o să ne mai trezim cu diverse propuneri de limitare a competenţelor Direcţiei sau de eliminare a unor instrumente utile în activitatea procurorilor, atunci putem să vorbim şi de ridicarea MCV. Dar până avem astfel de situaţii, nu cred că progresele sunt ireversibile în România”.