La aniversarea a 80 de ani, fostul rugbist internaţional, Mircea Rusu a fost sărbătorit la Cluj

de clujazi

La aniversarea a 80 de ani, fostul rugbist internaţional, Mircea Rusu a primit, din partea secţiei de rugby a Universităţii Cluj o plachetă aniversară şi un tricou oficial cu numărul 80. Aceleaşi “distincţii”, dar tricolore, le-a primit şi din partea Federaţiei Române de Rugby. Totul s-a întâmplat în cadrul unei ceremonii emoţionante, care a avut loc chiar pe terenul de rugby din Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”. Evenimentul s-a încheiat cu o partidă old boys, în care Mircea Rusu a marcat primul eseu.Mircea Rusu

“Mă simt fericit şi împlinit că toţi cei de aici au fost în viaţa mea, ca prieteni, elevi, colegi, elevi şi colegi de echipă în acelaşi timp. Ţin minte că nici unul dintre elevii care îmi erau şi colegi de echipă după-amiaza, nu se scuzau a doua zi, după antrenament, când avem ore cu ei. E un sport frumos, dar mai ales este cel mai colectiv sport- nu faci nimic fără ajutorul coechipierului, nu poţi să spui că tu ai înscris, pentru că e un efort de echipă. Nici invidie, nici duşmănii nu sunt! Eu, după ce îl placam pe un adversar, îi dădeam mâna şi ne salutam. Nu am avut duşmani, ci doar adversari!”, şi-a amintit cu plăcere “Nea’ Mircea”.

La eveniment au luat parte peste 100 de persoane, printre care multe dintre fostele glorii ale rugby-ului clujean: Octavian Chihaia, Nicolae Culda, Radu Munteanu, Jean Balint, Petrică Motrescu, Gheorghe Sabău, Alexandru Bucur, Nicolae Măţăuan, Aurel Lioca, Ioan Ursu, etc. Din partea secţiei de rugby “U” Cluj, au participat vicepreşedintele Sorin Popa- care i-a înmânat sărbătoritului placheta şi tricoul aniversar în culorile clubului- precum şi mai mulţi membrii ai echipei.

“A fost un moment emoţionant, la care ne bucurăm că am putut contribui. Demult plănuiam acest “complot”, cum i-a zis Nea’ Mircea, şi mai pregătim şi alte surprise pentru “seniorii” rugby-ului clujean. Vrem îi aducem înspre club, vrem să ne ţinem aproape mentorii, jucătorii tineri au cu siguranţă nevoie de experienţa şi expertiza lor”, a declarat vicepreşedintele secţiei de rugby a Universităţii Cluj, Sorin Popa.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.