Mesajul Departamentului pentru Relații Interetnice cu ocazia Zilei Internaționale a Limbii Materne:
”Limba în care am învățat să rostim cele dintâi cuvinte nu este doar un simplu mijloc de comunicare, ci prima relație emoțională pe care o avem cu lumea valorilor. Limba noastră maternă semnifică, înainte de toate, forma pură a cunoștințelor cu care pornim la drum, este fundamentul identității noastre. Cultivarea ei nu este o activitate oarecare, ci o responsabilitate asumată în fața culturii din care provenim.
În această zi sărbătorim, de fapt, cel mai de preț bun al nostru, și ca atare avem obligația să reflectăm asupra aprecierii acestuia în viața noastră de zi cu zi, să ne gândim dacă avem toate posibilitățile, drepturile și mijloacele ca această valorificare individuală să aibă ca rezultat o autentică diversitate culturală care să dăinuie în timp.
Drepturile lingvistice în România anului 2015 sunt asigurate prin legi aferente și acordă protecție tuturor celor douăzeci de limbi minoritare care există la noi, limbi care sunt vorbite de 10% din cetățenii acestei țări. Însă, aceste reglementări ale legislației noastre trebuie să se reflecte și într-un sistem educațional și mediu social în care cultivarea limbii materne este o normalitate, nu un privilegiu.
În această zi importantă dorim să atragem atenția întregii noastre societății asupra importanței unui sistem de învățământ în care tinerii proveniți din comunitățile minoritare ale României se regăsesc ca cetățeni cu drepturi și șanse egale, sunt încurajați să-și cultive limba maternă fără să aibă parte de dezavantaje sau greutăți de orice natură.
Considerăm că valorile europene – printre care cele legate de limba maternă și cultură primează – trebuie să prindă rădăcini în beneficiul întregii noastre societăți și în interesul generațiilor tinere”, precizează secretarul de stat Laczikó Enikő.