Derby-ul Vestului țării la fotbalul practicat de juniorii Under 19 ani se va disputa duminică, în premieră pe Cluj Arena, între echipele Ardealul şi „U” Cluj.
Echipele Clujului se află pe primele două locuri ale Ligii Elitelor, competiție nou-introdusă în calendarul Federației Române de Fotbal pentru a încuraja evoluția tinerilor sportivi români.
Deși gazda meciului trebuia să fie cei de la Ardealul, ei au acceptat propunerea să joace pe Cluj Arena, acasă la „U” Cluj, duminica – în locul sâmbetei programată inițial – pentru a da posibilitatea „studențilo
„Am pornit foarte tare în acest tur de campionat și sper ca împreună cu U Cluj să ne situăm pe primele locuri în campionat. Ar fi bine să mergem în tandem pentru fotbalul clujean, să arătăm că la Cluj e o școală puternică”, a declarat Alexandru Moldovan, preşedintele clubului Ardealul.
Radu Raţiu, directorul Cluj Arena. „Sunt chiar bucuros că putem organiza acest meci din Liga Elitelor. Cred că este un lucru frumos. Probabil că din jucătorii care vor fi pe teren duminică, unii vor ajunge la echipa naţională peste câţiva ani. Totul va fi organizat ca la un meci de Liga I. Vom afişa numele şi fotografiile jucătorilor pe tabele, ca să îi cunoscă lumea. Vor funcţiona turnicheţii, iar preţul biletelor va fi ca la meciurile Universităţii, 10 lei, respectiv 5 pentru elevi şi studenţi”, a spus Raţiu.
Călin Sălăgean, şeful centrului de copii şi juniori de la „U” Cluj, a subliniat că juniorii trebuie să fie pregătiți să joace pe stadioane mari ale Lumii, iar acesta este un început foarte bun. „E o grupă foarte talentată, o consider mai talentată decât cei care au câștigat titlul național. La ei problema e mai mult mentală, trebuie să creadă în ei precum cred și eu”, a precizat Sălăgean.
Având în vedere strânsa colaborare dintre cele două formații, mulți dintre jucătorii Ardealului fiind transferați la Universitatea, cei doi fac apel la fair-play în cadrul confruntării de duminică.
„Era oarecum firesc ca acest derby al Elitei A din Liga Elitelor să fie disputat aici. Va fi din punct de vedere organizatoric aproximativ același lucru ca la un meci al Universității Cluj, vom avea aceeași scenografie, afișarea jucătorilor pe tabelă pentru ca clujenii să-i cunoască, fiind o competiție care a dat jucători la echipa națională”, a declarat directorul Cluj Arena SA, Radu Rațiu.
Prețul la bilete este de 10 lei pentru adulți, respectiv 5 lei pentru elevi și copii.
Potcoavă, Mocanu, Mic, Băghiceanu, Pituleanu, Roşca, Drăghici, Hațeganu, Manu, Moruțan și Dulca – liderul de generație care merită să fie la echipa întâia, sunt doar câteva dintre revelațiile celor două echipe clujene.
În Liga Elitelor sunt cuprinse două categorii de vârstă, U19 și U17, cu 24, respectiv 26 de echipe. Acestea sunt împărțite în două regiuni, Est și Vest, iar primele două echipe din fiecare zonă se întâlnesc în seminifinale și finale.
Calificarea în Liga Elitelor a căpătat importanță după ce s-a decis alocarea unei sume de circa 7.000 de euro pentru fiecare echipă.
Cei doi reprezentanți ai cluburilor clujene au menționat că din păcate școlile de fotbal au tineri valoroși care nu sunt asimilați de sistem, în ultimul timp fiind impuse din fericire obligații pentru echipele din Liga a II-a și a III-a de a avea în componență și juniori.
„Avem un copil, Chifu Cristian, la europene, care a participat la trialuri primăvara trecută, ajuns titular la naționala de juniori. Ne-au întrebat unde l-am ținut ascuns atâta timp? El a jucat titular mereu. A dat gol și în amicale în ultima lună. L-au descoperit și l-au ținut ascuns. Moruțan Olimpiu n-a fost convocat niciodată la națională, dar Hagi întreabă de el”, a adăugat Sălăgean.
Și Ardealul are juniori căutați chiar de echipe precum Real Madrid.