ClujAzi

Fii informat!

„Lipitor de afișe” sancționat de Poliția Locală

Polițiștii locali au surprins în flagrant în cursul zilei de ieri o persoană care lipea afișe în locuri neautorizate. 

Numitul B. D. a fost surprins lipind pe mobilierul stradal și stâlpii Electrica de pe strada Calea Mănăștur nr. 3-5, afișe publicitare care anunță evenimentul ,,Magic Național”, ce va avea loc în data de 10.10.2016, orele 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Cluj.


Numitul B.D. a fost condus la sediul Poliției Locale unde a declarat, pe proprie răspundere, că în data de 21.09.2016, a lipit cca. 30-40 de afișe în locuri neautorizate pe următoarele străzi: Horea, Napoca și B-dul 21 Decembrie 1989.


Pentru săvârșirea contravenției de afișaj în locuri neautorizate, numitul B.D. a fost sancționat în conformitate cu prevederile Legii nr. 185/2016 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor publicitare. De asemenea, s-a dispus îndepărtarea imediată a tuturor afișelor amplasate ilegal.
Numitul B.D. s-a conformat măsurilor dispuse și a revenit la sediul Poliției Locale cu un sac plin cu afișe îndepărtate de pe stâlpi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *