Incidentele cauzate de suporteri costă mult formațiile Clujului din Liga I, în special pe „Universitatea” Cluj, care trece acum prin momente dificile din punct de vedere economic.
Întrunită marți Comisia de disciplină a Ligii Profesioniste de fotbal a amendat „studenții” cu suma de 40.000 lei pentru incidentele produse de suporteri în deplasare, la Brașov. Cu aceeași sumă a fost amendat și clubul gazdă.
„Universitatea” a fost amendată tot cu 40.000 de lei în urmă cu trei etape, după meciul de pe Cluj Arena, împotriva Stelei. Atunci, suporterii clujeni au primit interdicție pe stadion timp de două etape.
Nici echipa CFR Cluj nu a fost cruțată de LPF după manșa disputată în compania Rapidului, gazdele fiind amendate cu 10.000 lei. Bucureștenii au primit o amendă de 30.000 lei și suspendare pentru suporteri pe parcursul unei etape după incendierea drapelului Ungariei pe stadionul din Gruia.
Între timp, Jandarmeria a identificat făptașul, un bucureștean în vârstă de 34 ani, care riscă închisoarea pentru instigare la violențe și ură rasială.
foto: arhiva