ClujAzi

Fii informat!

Lucrările la turnarea betonului pe noua pistă a aeroportului se finalizează în 72 de zile

În această perioadă a fost demarată etapa de turnare a betonului la prima parte a pistei de 3.500 metri a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, cea în lungime de 2.100 metri.

Constructorii au anunţat astăzi că acest tronson de pistă va fi realizat în termen de 1.053 de ore, adică 72 de zile lucrătoare.

Pentru a finaliza în termen cât mai scurt turnarea covorului de beton, constructorii au apelat la un utilaj special, adus din afara ţării, operat de şapte oameni simultan.

„Acest utilaj poate turna un metru de pistă cu lăţimea de şapte metri jumătate şi grosime de 41 centimetri în doar patru minute. Porţiunile de cinci metri lăţime, cu aceeaşi grosime, le toarnă în două minute şi jumătate, iar pe cele cu lăţime de şapte metri şi cincizeci centimetri şi grosime a stratului de beton de 25 centimetri le toarnă în un minut şi jumătate”, a declarat Ştefan Dimitriu, preşedintele companiei care a câştigat licitaţia de construcţie, pentru ClujAzi.ro.

Investiţia la pista de 2.100 de metri este estimată la 32,4 milioane de euro.

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj speră ca etapa de deviere a cursului râului Someş să fie finanţată din bugetul central, şi să demareze în primăvara anului următor, pentru a se putea lucra cât mai curând la cea de-a doua secţiune a pistei, în lungime de 1.400 metri.