Ludovic Orban, candidat la șefia PNL în cadrul celui mai mare congres pe care partidul l-a organizat, cu 5000 de delegați, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că își dorește să câștige sprijinul organizației județene și să includă în viitoarea sa echipă din fruntea liberalilor mai mulți reprezentanți ai clujenilor.
Acesta a precizat că își duce campania în două etape, dorind să ajungă la toate organizațiile județene, apoi să poarte discuții cu „talpa” PNL-ului, cu primarii, consilierii locali și județeni, de la care să înțeleagă care sunt percepțiile lor, așteptările privitoare la viitorul PNL.
„Îmi doresc ca moțiunea mea sa să fie rezultatul unei ample consultări cu colegii de partid, care înțeleg cel mai bine care sunt percepțiile populației. Candidez pentru a-i oferi PNL-ului caracter, identitate, forță și credibilitate. Voi avea o strategie și un program al cărui obiectiv este foarte clar, câștigarea puterii în România de către PNL, transformarea PNL în forța politică de dreapta care să aibă capacitatea să câștige toate tipurile de alegeri care vor urma în România: prezidențiale, locale, parlamentare”, a declarat Ludovic Orban.
Clujul va avea cel mai mare număr de delegați la congresul liberalilor, aproximativ 250, datorită rezultatelor obținute în alegeri.
„Organizația va avea o anumită orientare, dar fiecare delegat votează cum îi dictează conștiința. Îmi doresc să fiu susținut de organizația clujeană, datorită oamenilor care sunt aici, pe care mi-aș dori să-i am în echipa mea”, a mai spus Orban.
Președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a subliniat că PNL Cluj oferă posibilitatea tuturor candidaților să-și prezinte mesajul cum crede de cuviință. „Ne dorim ca nimeni să nu poată să ignore forța organizației Cluj, întrucât suntem o organizație cu performanță și trebuie să fim reprezentați în echipa de conducere. Viața politică din România cunoaște deja o altă abordare, contează foarte mult și echipa care stă în jurul liderului”.
Senatorul clujean Marius Nicoară a anunțată că la nivelul organizației clujene va exista o ședință după ce toți candidații se vor fi perindat pe la Cluj, iar atunci organizația va decide în spatele cui se aliniază. „Asta nu înseamnă că oamenii, când se duc acolo, le vom lua voturile din mână, să le verificăm”.
Leave a Reply