Luna aceasta, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va încerca să obţină, 4,75 miliarde de lei şi 150 milioane de euro, în condiţiile în care, în ultimele trei luni, media sumelor atrase a fost de aprox. 2,5 miliarde de lei. ,,Avem probleme cu încasările, în primul rând pentru că am reorganizat ANAF.Ieri am reuşit şi la CSAT să detaşăm persoanele necesare în cadrul Direcţiei Antifraudă, ca să o facem să funcţioneze, şi astăzi (n.r. ieri) vreau, prin adoptarea Codului insolvenţei, să lovim exact unde avem probleme cu evaziunea fiscală, firme care intră în insolvenţă doar ca să nu plătească datoriile”. A declarat premierul Victor Ponta, ieri, în şedinţa de guvern, cauza dificultăţilor cu încasările la buget fiind reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Analistul economic Aurelian Dochia, consideră însă că motivul pentru care MFP nu organizează licitaţii nu se datorează problemelor care privesc încasările, ci pentru ca să recupereze o serie de amânări pe care trebuie să le bifeze până la finalul anului. Acesta a declarat pentru ziarul BURSA: “Nu se pune problema că nu mai sunt bani. Acum câţiva ani, s-a constituit un fond de rezervă, care oferă Finanţelor mai multă flexibilitate, astfel putând să amâne anumite licitaţii. Acest lucru s-a întâmplat de multe ori până acum, însă jocul are şi un sfârşit, la un moment dat. MFP trebuie să accepte dobânzile cerute de investitori. Este posibil ca lipsa încasărilor la bugetul de stat să fi contribuit, însă aceeaşi problemă indicată de premier a fost şi la începutul anului, când ANAF nu se afla în reorganizare. Desigur, nu exclud că este posibil să fie şi acesta un factor care a contribuit, însă nu cred că a făcut-o într-o proporţie semnificativă. La mijloc este necesitatea respectării licitaţiilor, cum au fost prevăzute la începutul anului. Nu putem spune că, pe fondul unor probleme cu încasările, statul organizează aceste licitaţii”
Deasemenea analistul economic Lucian Isar a declarat că în opinia sa, licitaţiile au fost amânate pentru ca banii să fie obţinuţi la dobânzi mai mici:“Într-adevăr, această sumă este mai mare decât în lunile trecute, dar nu cu mult. Managementul datoriei se face după un program, dar are şi o componentă oportunistă, în sensul în care cei care o gestioneză au amânat licitaţiile, ştiind că dobânzile vor scădea, ca să atragă bani mai ieftin. Una era atragerea banilor acum şase luni, şi alta în prezent. La momentul respectiv, Banca Naţională a României (BNR) nu scăzuse încă dobânda cheie. Nu cred că problema ar fi cea a încasărilor, ci stagnarea economiei. Eu sunt de părere, din contră, că restructurarea ANAF ar fi fost un motiv de îmbunătăţire a fluxurilor, pentru că toţi erau conştienţi că urma să vină o schimbare majoră şi aveau toate motivele să muncească mai mult ca să se evidenţieze. Deci sub nicio formă nu cred că restructurarea ANAF ar avea o implicaţie de importanţă majoră”.
Pe parcursul acestei luni, urmează să ajungă la scadenţă titluri în valoare de 6,1 miliarde lei. MFP intenţionează să atragă câte 500 milioane lei prin intermediul primelor licitaţii, care vor fi organizate azi, pentru două emisiuni de obligaţiuni, cu scadenţă la 5 şi 10 ani. MFP a mai programat, în octombrie, două licitaţii pentru certificate de trezorerie, cu maturitatea la un an şi la şase luni. Săptămâna viitoare Trezoreria intenţionează să vândă obligaţiuni în euro, în valoare de 150 milioane lei. Media sumelor atrase, din ultimele trei luni, este de circa 2,5 miliarde lei, aproape jumătate din cât este vizat în octombrie. Potrivit analiştilor ING Bank, suma din această lună ar trebui să fie uşor de asimilat pe piaţă, luând în considerare scadenţele de 6,1 miliarde lei. De la începutul anului 2013, ministerul a împrumutat pe piaţa internă 34, 361 miliarde lei, la care se mai adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, în valoare de 2,92 miliarde euro şi 1,5 miliarde dolari.
SURSA: ziarul BURSA