În trecut o glorie internaţională, astăzi o companie în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, care încearcă să se menţină pe linia de plutire, Clujana a înregistrat numai în anul 2014 pierderi totale în valoare de peste 2,7 milioane de lei.
Situaţia a fost deszbătută în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean organizată luni, la care a luat parte şi Brie Ionel, noul preşedinte (de 3 luni) al Consiliului de Administraţie de la fabrică.
Acesta a realizat un bilanţ asupra situaţiei financiare existente la Clujana, care la capitolul pierderi totale atinge valoarea de 3,4 milioane de euro (15,8 milioane de lei).
Brie Ionel a menţionat că deşi este preşedinte de CA la Clujana, i-au fost puse piedici din partea executivului fabricii în obţinerea documentelor, la fel cum s-ar fi întâmplat şi în cazul auditorilor care au analizat situaţia fabricii.
El a concluzionat că managementul companiei cu 400 de angajaţi nu este performant şi că acesta trebuie să fie revocat din funcţie.
Vicepreşedintele CJ, Ioan Oleleu a sugerat înfiinţarea unei comisii alcătuite din consilieri judeţeni, care să discute suplimentar situaţia de la Clujana, însă celălalt vicepreşedinte, Horaţiu Cătărig, a argumentat că o comisie formată din consilieri judeţeni împiedică soluţionarea rapidă a problemelor de management de la fabrică, care la ora actuală este deja evidentă.